Holocaustul, o paradigmă pentru trecut, prezent și viitor...

 

Ziua de 27 ianuarie din fiecare an este și ziua comemorării universală a victimelor Holocaustului. Această rememorare a fost decisă prin Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite numărul 60/7 din 1 noiembrie 2005, adoptată la a 42-a ședință plenară.

La 24 ianuarie 2005, în cadrul unei ședințe speciale, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a marcat a 60-a aniversare a eliberării lagărelor de concentrare naziste și sfârșitul Holocaustului în timpul căruia au fost uciși 6 milioane de evrei europeni și milioane de persoane de alte naționalități de către regimul nazist german.

27 ianuarie este data la care, în 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (astăzi în Polonia) a fost eliberat de armata sovietică.

Holocaustul nu mai este demult privit doar ca un eveniment istoric, ci ca o paradigmă din perspectiva căreia se pot analiza toate celelalte genociduri, trecute, prezente și viitoare. Pentru că din păcate astăzi nu se mai poate spune nici măcar că este „o lecție din care trebuie să învățăm, ca să nu se mai repete”, căci secolul XX ne-a arătat cu prisosință că nu învățăm nimic din istorie și continuăm să o repetăm la nesfârșit. Secolul trecut a fost, în fapt, secolul genocidurilor, dacă ar fi să ne amintim doar de genocidul armean, de fosta Iugoslavie, de Rwanda, Darfur și toate celelalte. Motivul pentru care Holocaustul nu trebuie uitat sau tratat cu ușurință este unicitatea lui. Pentru că spre deosebire de toate celelalte genociduri, care au avut ca obiect accesul la resurse, indiferent că era vorba de pământ, bunuri mobile și imobile, sau valori, Holocaustul a avut ca obiectiv, îndepărtarea și dispariția unui întreg grup etnic și religios, de oriunde s-ar fi aflat. Lecția cea mai importantă care poate fi învățată din această tragedie neîntâmplătoare, pentru că, să nu uităm, a avut în spate o lungă evoluție a antisemitismului, constituind doar un apogeu al unei uri acumulate în timp, din motive religioase, dar și mai ales economice, cum se zice „țapul ispășitor și capra vecinului”, este că o astfel de crimă împotriva umanității nu se petrece brusc și necontrolat, ci pe cale legală și că identificând din timp pașii care pot duce în această direcție există șansa de a interveni pentru a o opri.

Cred că este important de amintit că Holocaustul nu a dus doar la dispariția a milioane de oameni, ci și a unui mod de viață, a unui patrimoniu material și imaterial, care s-a pierdut pentru totdeauna. Pornind de la celebrul citat conform căruia moartea unui om e o tragedie, moartea unui milion de oameni e o statistică, este „individualizarea istoriei prin transpunerea statisticilor în istorii personale”, nu este altceva decât cunoașterea vieții victimelor și a modului cum au murit (gazate, împușcate, înecate, sau ca urmare a foamei, frigului sau bătăii). De la noi se cere să dăm nume și fețe victimelor; să oferim imagini ale succesului, nu doar ale morții, să arătăm filme care spun o poveste, nu niște poze impersonale din lagăre. Lista lui Schindler, filmul lui Steven Spielberg, a făcut mult pentru memoria Holocaustului. Relatările despre Holocaust subliniază natură extremă a comportamentului uman, ura şi cruzimea, dar şi curajul şi umanitatea. Asta înseamnă că Holocaustul ridică probleme morale, teologice şi etice importante.

Negarea Holocaustului are motive diverse. O reală problemă o constituie dispariția supraviețuitorilor, dar și a martorilor. Odată cu plecarea celor care au trăit direct evenimentele, rămân doar dovezile documentare și de aceea se face un efort deosebit pentru a se găsi cele mai fezabile moduri de a păstra și utiliza mărturiile lor.

Și ar fi bine aici să ne punem o întrebare: Ce am putea face fiecare dintre noi pentru ca totuși moartea atâtor oameni nevinovați să nu fi fost în zadar?

Cred că cel mai simplu este să aplicăm o zicală care constituie în fond baza iudaismului: „ce ție nu-ți place altuia nu face”. Și mai cred că, știind care au fost pașii care au dus la Holocaust, atunci când nu ne place ceva sau cineva putem să ne punem întrebarea: eu până unde aș merge și unde m-aș opri înainte de a fi prea târziu?

Oficiul Împrumut la Domiciliu